Dex flagelare

FLAGELÁRE, flagelări, s. f. Acțiunea de a flagela și rezultatul ei; biciuire. ♦ Pedeapsă aplicată în antichitate și în evul mediu; practică rituală ascetică în diverse religii; flagelație. – V. flagela.

FLAGELÁRE s.f. Acțiunea de a flagela și rezultatul ei; flagelație. [< flagela].

FLAGELÁRE s. biciuire, flagelație. (~ unui fanatic religios.)

flageláre s. f., g.-d. art. flagelării, pl. flagelări

FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare.

A FLAGELÁ ~éz tranz. 1) A bate cu flagelul. 2) fig. A supune unei critici aspre; a biciui. /<fr. flageller

A SE FLAGELÁ mă ~éz intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe tăioase (cu cineva). /<fr. flageller

FLAGELÁRE ~ări f. 1) v. A FLAGELA și A SE FLAGELA. 2) (în evul mediu și în antichitate) Pedeapsă practicată sub formă de ritual religios. /v. a flagela

FLAGELÁ vb. I. tr. A biciui (în public). ♦ A supune la bătăi, la lovituri de bici. 2. (Fig.) A biciui, a ataca (prin vorbă, prin scris). [< lat., it. flagellare, cf. fr. flageller].

FLAGELÁ vb. tr. 1. a biciui (în public). 2. (fig.) a ataca prin vorbă, prin scris; a veșteji, a înfiera. (< fr. flageller, lat. flagellare)

FLAGELÁ vb. a (se) biciui.

flagelá vb., ind. prez. 1 sg. flageléz, 3 sg. și pl. flageleáză