Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: flăcăi (verb) , flăcău (substantiv masculin)   
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
flăcăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. flăcăiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FLĂCẮU, flăcăi, s. m. Tânăr neînsurat; fecior, june. ◊ Flăcău tomnatic (sau stătut) = bărbat care a trecut de prima tinerețe și nu s-a însurat. – Cf. sl. chlakŭ „holtei”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A FLĂCĂÍ ~iésc intranz. 1) A fi flăcău. 2) A-și petrece anii de flăcău. 3) A trăi ca un flăcău. [Sil. -că-i] /Din flăcău
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FLĂCẮU ~i m. Tânăr neînsurat; fecior; cavaler. ◊ ~ tomnatic (sau stătut) bărbat trecut de prima tinerețe și neînsurat încă. [Sil. flă-cău] / cf. sl. chlaku
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FLĂCĂU s., adj. 1. s. fecior, tânăr, (pop. și fam.) june, (Olt. și Munt.) dănac, (Transilv.) melean, (Transilv. și Maram.) prunc, (înv.) voinic. (Un ~ de horă.) 2. s., adj. v. celibatar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
flăcắu (flăcắi), s. m. 1. Tânăr, băiat. 2. Bărbat necăsătorit, burlac. – De la făt, cu suf. -lău (ca fătălău de la fată). Rezultatul, *fătlău, a trecut normal la *făclău, cf. cotli > cocli, pantlică > panglică; iar forma *făclău trebuie să fi suferit o metateză, nu numai fiind normală într-un astfel de caz (cf. potlog > plotog, poclon > plocon, picro- > prico-, etc.), ci și datorită valorii expresive a grupului fl. Celelalte explicații nu sunt satisfăcătoare: din sl. chlakŭ „burlac” (Cihac, II, 109; Conev 58; Philippide, Principii, 154), sau de la fleac (Pușcariu, Dacor., II, 600), ipoteză inadmisibilă; astfel încât DAR dă etimonul necunoscut. – Der. flăcăí, vb. (a duce o viață de burlac); flăcăiándru, s. m. (flăcău); flăcăíe, s. f. (rar, burlăcie); flăcăíme, s. f. (tinerețe). Din rom. provine ucr. flekaw (Miklosich, Wander., 15). – [3416]
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
flăcău s. m., art. flăcăul; pl. flăcăi, art. flăcăii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)