FOÁME s. f. 1. Stare funcțională periodică a organismului care se manifestă prin senzația nevoii de a mânca. 2. Fig. Dorință nestăvilită, poftă lacomă; lăcomie. – Lat. fames, -is.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FOÁME f. 1) Senzație fiziologică provocată periodic de necesitatea de a mâncă. ◊ ~ de lup foame mare. 2) fig. Poftă nestăpânită. ~ de bani. [G.-D. foamei; Sil. foa-me] /<lat. fames, ~is
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FOÁME s. nemâncare. (Mort de ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
foáme s. f. – 1. Nevoia de a mînca. – 2. Dorință nestăvilită, poftă, lăcomie. – Mr. foame, istr. fome. Lat. fames (Pușcariu 630; Candrea-Dens., 622; REW 3178; DAR). cf. it. fame, fr. faim, sp. hambre, port. fome. Rezultatul oa (în loc de a, care ar fi normal) a dat naștere multor discuții. Densusianu, Hlr., 72, semnala că port. nu poate servi drept referință pentru rom., dar cf. vegl. fum, engad., lomb. fom (Schuchardt, Vok., I, 169), și schimbarea identică a lui natare › it. notare, rom. (în)nota, corvcadă ‹ corvadă, și probabil doară ‹ dară, și în sens contrar afară ‹ ad foras, sfărma ‹ *exformare. S-a explicat schimbarea de timbru prin influența labialei (Tiktin; DAR); prin încrucișarea cu fŏmes (Philippide, Principii, 40; Densusianu, Hlr., 72; Pușcariu 630; Candrea-Dens., 622), sau prin influența unei forme atone, ca fometos ‹ *fămetos, unde schimbarea de timbru ar fi posibilă; însă autorii care susțin această influență (Graur, BL, III, 49; Rosetti, I, 57) sînt aceeași care resping, pe bună dreptate, posibilitatea unei influențe a formelor secundare, ca frăsinet de la frasin sau beată de la beat (Graur, BL, V, 119). Prezența lui foamete, s. f. (foame; penurie, sărăcie, lipsă de alimente) alături de foame demonstrează că este vorba de un cuvînt imparisilabic, cum sînt cap-capete, noră-nurori, oaspete-oaspeți, etc. Fames nu putea duce la acest dublu rezultat (DAR consideră greșit că foamete provine de la foame, ca foamene, formă extrem de îndoielnică). Este posibil, prin urmare, ca fames să se fi încrucișat în lat. pop. cu fomes, fomitem „materie inflamabilă” (de la foveo, „a ocroti”), cf. Pușcariu 631; Candrea-Dens., 623, datorită unui paralelism cu esca „aliment” și iască. Der. fometos, adj. (flămînd); înfometat, adj. (flămînd), creație artificială a lui Delavrancea; înfometa, vb. (a face ca alții să sufere de foame).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
foáme s. f., g.-d. art. foámei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink