FONÉM, foneme, s. n. Cea mai mică unitate sonoră a limbii, care are funcțiunea de a diferenția cuvintele între ele, precum și formele gramaticale ale aceluiași cuvânt. ♦ (În trecut) Sunet. – Din fr. phonème.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FONÉM s.n. (Lingv.) Cea mai mică unitate fonică a limbii care are funcția de a deosebi învelișul sonor al cuvintelor și al morfemelor. [Pl. -me, -muri. / < fr. phonème, cf. gr. phonema].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
FONÉM s. n. cea mai mică unitate fonică sau sonoră a unei limbi, având funcția de a alcătui și de a deosebi între ele cuvinte sau forme gramaticale ale unuia și aceluiași cuvânt. (< fr. phonème)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
FONÉM s. v. sunet.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
foném s. n., pl. fonéme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FONÉM ~e n. lingv. Unitate a sistemului fonologic prin care se deosebesc între ele unitățile semnificative ale limbii (morfemele și lexemele). /<fr. phoneme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink