Dex fractură

FRACTÚRĂ, fracturi, s. f. 1. (Med.) Ruptură a unui os sau a unui cartilaj, p. ext. a unui membru al corpului. 2. (Tehn.) Suprafață neregulată rezultată la ruperea sau la spargerea unui obiect. ♦ (Geol.) Falie. – Din fr. fracture, lat. fractura.

FRACTÚRĂ s.f. Ruptură a unui os, (p. ext.) a unui membru al corpului. ♦ Suprafață neregulată care apare la ruperea sau spargerea unui obiect. ♦ Falie. [< fr. fracture, cf. lat. fractura < frangere – a rupe].

FRACTÚRĂ s. f. 1. ruptură violentă a unui os sau cartilaj. ◊ (fig.) ruptură, despărțire. 2. casură. 3. falie. (< fr. fracture, lat. fractura)

FRACTÚRĂ s. (MED.) ruptură, (pop.) frântură. (~ unui os, a unui membru.)

fractúră s. f., g.-d. art. fractúrii; pl. fractúri

FRACTURÁ, fracturez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) frânge, a(-și) rupe un os, p. ext. un membru al corpului; a produce sau a suferi o fractură. – Din fr. fracturer.

A FRACTURÁ ~éz tranz. (oase sau membre) A supune unei leziuni prin acțiunea violentă a unei forțe; a frânge; a rupe. /<fr. fracturer

FRACTÚRĂ ~i f. 1) Leziune constând în ruperea unui os sau a unui membru. 2) Loc al acestei leziuni. 3) Ruptură în scoarța terestră apărută ca urmare a mișcărilor tectonice verticale; falie. /<fr. fracture, lat. fractura

FRACTURÁ vb. I. tr., refl. A(-și) rupe, a(-și) frânge un os; (p. ext.) un membru al corpului. [< fr. fracturer].

FRACTURÁ vb. tr., refl. a(-și) produce o fractură. (< fr. fracturer)

FRACTURÁ vb. (MED.) a (-și) frânge, a(-și) rupe. (Și-a ~ un os.)

fracturá vb., ind. prez. 1 sg. fracturéz, 3 sg. și pl. fractureáză