FRÁGĂ, fragi, s. f. Partea comestibilă a fragului1 (considerată în mod greșit drept fruct), compusă din receptaculul cărnos și roșu pe suprafața căruia se găsesc presărate fructele. 2. Compus: fragă-tătărească = plantă erbacee cu frunze dințate, cu flori așezate la subsuoara frunzelor și cu fructe roșii (Blitum virgatum). 3. (Reg.; uneori determinat prin „de pom”) Dudă. [Var.: frag s. m.] – Lat. fraga.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FRÁGĂ s. (BOT.) (reg.) pomiță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FRÁGĂ s. v. dudă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
frágă (-gi), s. f. – 1. Fruct comestibil de plantă (Fragaria vesca, Fragaria elatior). – 2. (Trans.) Dudă (Morus alba, Morus nigra). – Mr. frangă, istr. frǫș. Lat. fragum (Pușcariu 639; Candrea-Dens., 630; REW 3480; DAR), cf. it., sp. fraga, fr. fraise. Tratamentul romanic demonstrează că pl. fraga a fost în general interpretat ca un sing. f.; însă în rom. există și forma paralelă frag, s. m. – Der. frag, s. m. (plantă erbacee al cărui fruct este fraga); frăgar, s. m. (Trans., dud); frăget, s. n. (loc cu fragi); frăguliță, s. f. (plantă, Adoxa moschatellina); frăgurel, s. m. (plantă, Potentilla micrantha).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
frágă s. f., g.-d. art. frágii; pl. fragi, art. frágile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FRÁGĂ1 ~gi f. Varietate de viță de vie, având struguri cu bobițe rotunde, plăcut mirositoare. [G.-D. fragii] /<lat. fraga
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FRÁGĂ2 f. Fructul fragului. /<lat. fraga
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink