Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
FRANCÉZ, -Ă, francezi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația de bază a Franței sau este originară de acolo; franțuz. 2. Adj. Care aparține Franței sau populației ei, privitor la Franța sau la populația ei; franțuzesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de francezi. – Din it. francese, fr. français.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FRANCÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Franța. ◊ (s.f.) limbă romanică vorbită de francezi. (< fr. franșais)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
FRANCÉZ s., adj. 1. s. (pop. și fam.) franțuz. (Un ~ get-beget.) 2. adj. franțuzesc. (Bucătăria ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
francéz s. m., adj. m., pl. francézi; f. sg. francéză, pl. francéze
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FRANCÉZ1 (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Franței sau este originară din Franța. /<it. francese, fr. français
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FRANCÉZ2 (~i, ~e) Care aparține Franței sau populației ei. /<it. francese, fr. français
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PARANTEZĂ FRANCÉZĂ s. v. croșetă, paran-teză dreaptă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ánglo-francéz adj. → francez
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
român-francéz (despre dicționar) adj. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
româno-francéz (despre relații) adj. n., f. româno-francéză; pl. n. și f. româno-francéze
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CÎMPIA FRANCEZĂ, parte a Cîmpiei Europene, între Masivul Central Francez (la V), coastele G. Biscaya și Mării Mînecii (la E) și M-ții Pirinei (la S). Relief cu alt. de c. 200 m de origine sedimentară (bazinele Parisului și Acvitaniei) sau hercinică (Masivul Armorican). Străbătută de Sena, Loara și Garonne. Climă cu influențe oceanice. Zonă intens populată cu orașe mari (Paris, Nantes, Bordeaux, Le Havre etc.) și puternic industrializată.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
COMUNITATEA FRANCEZĂ, asociație de state și teritorii creată în 1958 (succedînd Uniunii Franceze, fondată în 1946) în scopul conlucrării pe plan politic, economic, social și cultural, din care fac parte Franța, departamentele și teritoriile franceze de peste mări, precum și unele din fostele posesiuni coloniale franceze ce și-au dobîndit independența. Nu are organe proprii, însă sînt organizate anual întîlniri la nivel înalt franco-africane.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
RĂZBOIUL FRANCO-PRUSIAN (1870-1871), război purtat de Prusia împotriva Franței, având ca pretext candidatura unui membru al familiei Hohenzollern la tronul Spaniei. Înfrântă la Sedan (1-2 sept. 1870) și Metz. Franța a fost nevoită să încheie Pacea de la Frankfurt am Main. Războiul a avut consecințe importante pentru istoria celor două țări și a Europei; în Franța căderea celui de-al Doilea Imperiu și izbucnirea primei revoluții proletare (Comuna din Paris), iar în Germania realizarea unificării acesteia în jurul Prusiei.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
REVOLUȚIA FRANCEZĂ, revoluție desfășurată între 1789 și 1794, care a avut ca scop abolirea structurilor vechiului regim. A izbucnit în condițiile agravării situației economice a populației, ale progresului ideii de națiune, ale necesității acute de creare a unei piețe naționale. Preludiul revoluției l-a constituit convocarea Stărilor Generale (5 mai 1789). Deputații stării a treia din Adunarea Statelor Generale s-au declarat constituiți în Adunarea Națională, apoi, în vederea elaborării unei constituții, în Adunarea Națională Constituantă (9 iul. 1789-30 sept. 1791). În fața măsurilor represive pe care le pregăteau nobilimea și regele, insurgenții parizieni au luat cu asalt Bastilia, simbolul absolutismului regal și al arbitrarului său (14 iul. 1789, dată devenită sărbătoare națională a poporului francez). Adunarea Constituantă a votat desființarea privilegiilor feudale (4 aug. 1789), a adoptat Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului (26 aug. 1789) și o nouă Constituție (3 sept. 1791). Aceste realizări, împreună cu reformele administrative, judecătorești, fiscale și bisericești, au favorizat dezvoltarea structurilor capitaliste. Sub presiunea insurecției naționale de la 10 aug. 1792, Adunarea Legislativă (1 oct. 1791-20 sept. 1792) a suspendat monarhia și a aprobat instituirea Comunei insurecționale (Comuna din Paris), o adevărată putere de stat populară. În perioada aug.-sept. 1792 – cunoscută în istoria revoluției sub numele de prima teroare -, parizienii, sub conducerea Comunei insurecționale au impus instaurarea democrației politice. În fața primejdiei provocate de invadarea Franței de către armatele austro-prusiene, precum și de trădarea generalilor monarhiști, Comuna insurecțională a declarat „patria în primejdie”. Armatele franceze au înfrânt la Valmy (20 sept. 1792) armatele invadatoare. La 21 sept. 1792 Convenția Națională (20 sept. 1792-26 oct. 1795), care luase locul Adunării Legislative, a proclamat Republica. În cadrul Convenției Naționale s-a reliefat două tendințe principale: partidul moderat al girondinilor și cel radical al montagnarzilor, conduși de iacobini: între ele se afla masa deputaților independenți, porecliți „câmpia” sau „mlaștina”. Lupta dintre cele două tendințe a atins apogeul în timpul procesului regelui Ludovic XVI, care, cu toată opoziția girondinilor, a fost condamnat la moarte și executat (21 ian. 1793). Întreaga Europă, cu excepția câtorva state, s-au coalizat împotriva Franței republicane. Înfrângerile de pe front, trădarea generalului Dumouriez, scumpirea vieții și izbucnirea răscoalei contrarevoluționare din Vandeea au provocat sfârșitul guvernării girondine. În urma insurecției din 31 mai-2 iun. 1793 a fost instaurată dictatura iacobinilor, girondinii fiind excluși din Convenție, iar unii dintre ei executați. Perioada dictaturii iacobine (2 iun. 1793-27 iul. 1794), cunoscută sub numele de „teroarea iacobină”, a constituit punctul culminant al revoluției. În timpul acestei dictaturi au fost desființate, fără răscumpărare, servituțile feudale, au fost introduse prețuri maximale, a fost instituit învățământul elementar gratuit. Iacobinii au înfrânt răscoala din Vandeea și pe cea a federaților-regaliști, au creat o armată națională de peste 600.000 de oameni, care a alungat din țară armatele intervenționiste. Comitetul Salvării Publice, creat la 5 apr. 1793, a concentrat în mâinile întreaga putere executivă. Teroarea a impus, pentru o vreme, economia dirijată în direcția sprijinirii efortului de război și salvării republicii. Înlăturarea moderaților, conduși de Danton, cât și a extremiștilor de stânga, în frunte cu J. Roux și Hébert, au slăbit considerabil baza socială a dictaturii iacobine, ușurând sarcina marii burghezii, care a organizat lovitura de stat din 9 thermidor (27 iul. 1794). Robespierre, Saint-Just și partizanii lor au fost ghilotinați (28 iul. 1794). Prin venirea la putere a marii burghezii, revoluția era terminată.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
UNIUNEA FRANCEZĂ, ansamblu politic, denumit astfel în Constituția Franței din 1946 și existent în peiorada 1946-1958. Cuprindea: Rep. Franceză, departamentele de peste mări, colectivitățile teritoriale, teritoriile de peste mări, precum și unele dintre fostele colonii. V. Comunitatea Franceză.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)