FULGURÁȚIE, fulgurații, s. f. 1. Iluminație bruscă a cerului neînsoțită de tunet, produsă de o descărcare electrică în regiunile înalte ale atmosferei. 2. (Med.; în sintagma) Fulgurație electrică = metodă de tratare a rănilor prin aplicare de scântei electrice de înaltă frecvență. [Var.: fulgurațiúne s. f.] – Din fr. fulguration, lat. fulguratio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FULGURÁȚIE s.f. 1. Fulgerare fără tunet în regiunile înalte ale atmosferei. 2. Scânteie electrică de înaltă frecvență folosită pentru cauterizări. [Gen. -iei, var. fulgurațiune s.f. / cf. fr. fulguration, lat. fulguratio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
FULGURÁȚIE s. f. 1. fulgere fără tunet în regiunile înalte ale atmosferei. 2. scânteie electrică de înaltă frecvență pentru cauterizări. 3. (fig.) emanație bruscă. (< fr. fulguration, lat. fulguratio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
fulguráție s. f. (sil. -ți-e), art. fulguráția (sil. -ți-a), g.-d. art. fulguráției; pl. fulguráții, art. fulguráțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FULGURÁȚIE ~i f. Proces de iluminare bruscă a cerului, fără tunet (descărcarea electrică fiind produsă în regiunile înalte ale atmosferei). ◊ ~ electrică metodă de tratament al rănilor cu ajutorul scanteilor electrice de înaltă frecvență. [Art. fulgurația; G.-D. fulgurației; Sil. -ți-e] /<fr. fulguration, lat. fulguratio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink