FUNCȚIONALÍSM s. n. Curent în arhitectura secolului al XX-lea, care are în vedere în primul rând necesitatea corespondenței dintre formă și funcție, astfel încât aceasta din urmă să fie determinantă. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnalisme (după funcțional).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FUNCȚIONALÍSM n. Curent în arhitectura modernă care cere ca, în orice construcție, forma să reflecte funcția ca element determinant. [Sil. -ți-o-] /<fr. fonctionnalisme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FUNCȚIONALÍSM s.n. Curent în arhitectura contemporană care cere ca într-o construcție să se vadă corespondența dintre aceasta și procesele de producție sau de viață care se desfășoară în cadrul ei. [Pron. -ți-o-. / cf. it. funzionalismo, germ. Funktionalismus, fr. fonctionnalisme].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
FUNCȚIONALÍSM s. n. 1. curent de gândire care studiază faptele sociale și de cultură în totalitatea lor și în interrelațiile acestora, urmărindu-se aspectele funcționale în întreaga lor complexitate. 2. direcție de cercetare în științele exacte, ca și în cele umaniste, care consideră obiectul lor de studiu în calitatea lui de sistem, ale cărui elemente alcătuitoare se condiționează reciproc. ◊ (lingv.) teorie care acordă funcțiilor o importanță deosebită pentru descrierea limbilor. 3. direcție în arhitectura contemporană care cere ca forma unui material de construcție să fie determinat de destinația acestuia. (< fr. fonctionnalisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
funcționalísm s. n. (sil. -ți-o-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink