FUNDĂTÚRĂ, fundături, s. f. Stradă, drum, uliță care se înfundă, fiind închisă la un capăt prin construcții sau printr-un taluz; fundac. – [În]funda + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FUNDĂTÚRĂ s. v. alee.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
fundătúră s. f., g.-d. art. fundătúrii; pl. fundătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FUNDĂTÚRĂ ~i f. 1) Drum închis la un capăt (care întrerupe continuitatea circulației). 2) Parte a unei localități aflată departe de centru. 3) Localitate izolată, aflată într-un loc adâncit, închis de jur împrejur (de păduri, dealuri etc.). 4) Loc în adâncul unei păduri. /a [în]funda + suf. ~ătură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink