FUNDÚC, funduci, s. m. Monedă veche turcească de aur, care a circulat și în țările române în sec. XVIII; funducliu. – Din tc. findic.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FUNDÚC s. (înv.) funducliu. (~ul era o monedă turcească de aur.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
fundúc (fundúci), s. m. – (Înv.) Monedă turcească de aur, ce valora 12 taleri în 1821, și 4 rubiele sau 8,8 franci de aur în 1848. Tc. findik (Șeineanu, III, 53; Lokotsch 617; Ronzevalle 125). – Der. funducliu, s. m. (monedă turcească de aur, a cărei valoare nominală era de 7 piaștri, de fapt 4 piaștri și 35 parale), din tc. fundukli. Sec. XVIII.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
fundúc s. m., pl. fundúci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FUNDÚC ~ci m. înv. Monedă turcească de aur (cu circulație și în Moldova). /<turc. findik
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink