Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
FURTÚNĂ, furtuni, s. f. 1. Vânt puternic însoțit de averse de ploaie, de grindină și de descărcări electrice; vijelie. ◊ Expr. Furtună de... = mulțime (mare) de... 2. (În sintagma) Furtună solară = accentuare bruscă a activității solare, însoțită de intensificarea emisiei corpusculare și a celei electromagnetice. 3. Fig. Zbucium, tulburare sufletească. 4. Fig. Revoltă, răscoală. – Din ngr. furtúnă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FURTÚNĂ s. (MET.) vifor, vijelie, (pop.) vântoasă, (reg.) vântoaie, (prin Ban.) vicodol, (prin Bucov.) vântăraie, (înv.) bură, tempestate, tempestă, (latinism înv.) procelă. (Afară s-a dezlănțuit ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
furtúnă (furtúni),1. (Înv.) Ghinion, necaz, nenorocire. – 2. Vînt puternic însoțit de ploaie, vijelie. – Mr., megl. furtună. Lat. fortūna (Pușcariu 686; Candrea-Dens., 702; REW 3458; DAR), cf. it. fortuna, fr. fortune (de mer), sp. fortuna, cu același sens, care apare și în lat. med. fortuna. Schimbarea semantică (cf. Șeineanu, Semasiol., 214), naturală și mai mult sau mai puțin generală, pare anterioară limbilor romanice, cf. și ngr. φουρτοῦνα, de unde tc. furtuna, fortuna. Nu există, deci, motiv suficient pentru a considera că rom. provine din ngr. (Pușcariu; Meyer 111; DAR), cu atît mai mult cu cît în rom. apare și sensul primitiv de „soartă (nefericită)”, care indică proveniența directă din lat. Der. furtunat, s. m. (naufragiat), înv.; furtunatic, adj. (impetuos; violent); furtunos, adj. (impetuos; violent). – Bg. fortuna poate proveni de asemenea din ngr. sau din rom.; sb. fôrtuna, frtùna, mai probabil din it. (Berneker 283; cf. Miklosich, Fremdw., 88), pe cînd sb. furtuna reproduce consonanța din rom. (Daničič, III, 80). Alb. furtunë poate fi der. din ngr. În schimb provin cu certitudine din rom. rut. fortuna (Miklosich, Wander., 15) și mag. furtina (Edelspacher 13), toate cu sensul de „furtună”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
furtúnă s. f., g.-d. art. furtúnii; pl. furtúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FURTÚNĂ ~i f. 1) Vânt puternic însoțit (uneori) de ploaie, grindină și descărcări electrice; vântoasă; vântoaică; vijelie. 2) fig. Stare de neliniște puternică. [G.-D. furtunii] /< ngr. furtúna
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)