Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
FĂLȚUÍRE s. f. Acțiunea de a fălțui; fălțuit1. – V. fălțui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FĂLȚUÍRE s. (TEHN.) fălțuit, lămbuire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
fălțuíre s. f., g.-d. art. fălțuírii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau în vederea broșării ori a legării). – Din germ. falzen.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A FĂLȚUÍ ~iésc tranz. 1) (piei tăbăcite) A prelucra cu falțul. 2) (scânduri, cărămizi, țigle) A prevedea cu un falț. 3) (coli imprimate) A împături într-o anumită ordine (pentru a broșa, a mânui mai ușor etc.) /<germ. falzen
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FĂLȚUÍ vb. (TEHN.) a lămbui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
fălțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. fălțuiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink