GÁIȚĂ1, gaițe, s. f. 1. Pasăre înrudită cu corbul, de mărimea unei ciori, cu penajul brun-roșcat, cu dungi albastre și negre pe aripi, cu coada neagră, care poate imita sunetele scoase de alte păsări (Garrulus glandarius). ◊ Gaiță de munte = alunar. 2. Epitet dat unei persoane care vorbește mult și fără rost. [Pr.: ga-i-] – Cf. bg., scr. galica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GÁIȚĂ2 s. f. (Reg.) Petrol lampant. ♦ Lampă țărănească cu petrol. [Pr.: gai-] – Din gaz (după opaiț).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
GÁIȚĂ s. (ORNIT.) 1. (Garrulus glandarius) (Bucov.) galiță, ghindar, (Transilv.) matieș, (Transilv. și Ban.) zaică, (Transilv.) zăicoi. 2. gaiță-de-munte (Nucifraga caryocatactes) = alunar, (Mold. și Bucov.) nucar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
GÁIȚĂ s. v. flecară, gaz, guralivă, limbută, palavragioaică, petrol, lampant, vorbăreață.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
gáiță s. f. (sil. ga-i-), g.-d. art. gáiței; pl. gáițe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GÁIȚĂ ~e f. 1) Pasăre sedentară de talie medie, cu penaj pestriț, viu colorat, care poate imita sunetele scoase de alte păsări. ◊ ~ de munte pasăre de munte sedentară, cu cioc puțin încovoiat spre vârf, cu coadă lungă și cu penaj negru (care se hrănește cu alune, ghindă, semințe de conifere etc.); alunar; nucar. 2) fig. fam. Persoană, mai ales femeie, care vorbește mult și fără rost. [Sil. ga-i-] /Din gaie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
piciór-de-gáiță s. n. (sil. ga-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink