Dex gamba

GÁMBA s. f. (muz.) viola da ~ = violă ținută pe picior, din care s-au dezvoltat ulterior violoncelul și contrabasul. (< it. /viola da/ gamba)

GÁMBĂ, gambe, s. f. (La oameni) Parte a piciorului de la genunchi până la labă; (la cai) parte a membrelor posterioare cuprinsă între încheietura genunchiului și copită. – Din lat. gamba.

GÁMBĂ ~e f. 1) (la oameni) Parte a piciorului de la genunchi până la gleznă. 2) (la animale) Parte a membrelor posterioare cuprinsă între încheietura genunchiului și copită. /<lat., it. gamba

GÁMBĂ s.f. Parte a piciorului de la genunchi până la gleznă (la oameni); regiune a membrelor posterioare cuprinsă între graset și jaret (la cai). [< it. gamba].

GÁMBĂ s. f. (la om) parte a piciorului de la genunchi până la gleznă; (la cal) regiune a membrelor posterioare între graset și jaret. (< lat. gamba)

GÁMBĂ s. (ANAT.) (pop.) vână.

gâmbá, gâmb, vb. I (înv.) a apuca, a prinde, a găbui.

gîmbá (-b, -át), vb. – A surprinde, a lua prin surprindere. – Var. agîmba, ingîmba. Pare a fi rezultatul unei interpretări expresive a lui găbui, care are același sens, prin intermediul unui infix nazal, sau al unei încrucișări cu rădăcina expresivă gîng-, cf. sgîmboi. Der. din lat. *camba „picior” (Philippide, II, 714; REW 1539, DAR) este incertă. – Der. gîmboși, vb. (înv., a înșela; a zăpăci, a năuci), este de asemenea un der. expresiv, cu suf. -osi, ca ghibosi de la ghibui (Graur, BL, IV, 106); gîmboase, s. f. pl. (înșelăciuni, tertipuri), cuvînt pe care DAR îl glosează greșit prin „resturi, reziduuri”, punîndu-l în legătură cu sl. gąba „ciupercă”.

gámbă s. f., g.-d. art. gámbei; pl. gámbe