GAROÁFĂ, garoafe, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse și liniare, cu flori de culori diverse și cu miros specific, plăcut (Dianthus caryophyllus). ◊ Garoafă de câmp (sau sălbatică) = garofiță (2). Garoafă de munte = plantă cu frunze lanceolate, cu flori plăcut mirositoare, albe sau roz, cu peri purpurii (Dianthus superbus). – Din ngr. gharúfalo.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GAROÁFĂ s. (BOT.) 1. v. garofiță de grădină. 2. garoafă de câmp v. garofiță; garoafă de munte (Dianthus superbus) = garofiță, garoafă sălbatică, (reg.) floare-domnească; garoafă sălbatică (Dianthus carthusianorum) a) v. garofiță; b) v. garoafă de munte.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
GAROÁFĂ s. v. micsandră, micșunea, toporaș, violetă, viorea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
garoáfă (garoáfe), s. f. – Plantă erbacee ornamentală, parfumată (Dianthus caryophyllus). – Mr. garoaflă. Ngr. γαράφαλον, din ngr. ϰαρυάφυλλον (REW 1727), în parte prin intermediul sb. garofo, garoful, garofan; cf. tc. karafil (› caramfil), it. garofano (ven. garofalo), fr. girofle, cuman. garanful (Kuun 92). După Daničič, III, 108, sb. provine din it.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
garoáfă s. f., g.-d. art. garoáfei; pl. garoáfe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GAROÁFĂ ~e f. Plantă erbacee cu flori diferit colorate, cultivată în scop decorativ. ◊ ~ de câmp (sau sălbatică) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori de culoare purpurie; garofiță. [G.-D. garoafei] /<ngr. gharúfalo
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
GAROAFĂ-DE-ÁPĂ s. v. roșățea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
garoáfă de câmp s. f. + prep. + s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
garoáfă de múnte s. f. + prep. + s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink