Dex gaza

GAZÁ, gazez, vb. I. Tranz. 1. A expune un spațiu limitat acțiunii unor gaze toxice pentru distrugerea anumitor organisme vii dăunătoare (paraziți, șoareci, insecte). 2. A lansa gaze toxice într-o zonă în timp de război pentru a distruge în masă; a expune o persoană sau un grup de persoane acțiunii gazelor toxice într-o încăpere închisă pentru a le ucide. – Din fr. gazer.

GAZÁ vb. I. tr. 1. A răspândi gaze toxice într-o anumită zonă (pentru a distruge oameni sau alte viețuitoare); a infecta (o regiune) cu gaze toxice. 2. A arde capetele de fibre ieșite prin suprafața țesăturilor, prin trecerea produselor peste o flacără. [< fr. gazer].

GAZÁ vb. tr. 1. a răspândi, a infecta cu gaze toxice. 2. a arde capetele de fibre ieșite prin suprafața țesuturilor, prin trecerea produselor peste o flacără. (< fr. gazer)

gazá vb., ind. prez. 1 sg. gazéz, 3 sg. și pl. gazeáză

GÂZĂ, gâze, s. f. Nume generic dat insectelor mici zburătoare. – Probabil formație onomatopeică.

A GAZÁ ~éz tranz. 1) (spații limitate) A expune acțiunii unor gaze toxice în vederea distrugerii unor organisme dăunătoare. 2) (persoane, anumite zone) A intoxica cu un gaz de luptă. 3) (lichide) A satura cu gaze. 4) (țesături) A trece peste o flacără pentru a arde capetele de fibre ieșite la suprafață. /<fr. gazer

GÂZĂ ~e f. Insectă (zburătoare) de talie mică. /cf. pol. geiz

GÂZA-BÓULUI s. v. băligar.

GÂZA-CÁLULUI s. v. musca-calului.

GÂZĂ s. v. insectă.

GÂZĂ s. v. muscă.

gáză (-zii), s. f. – Voal de mătase. Fr. gaze. Sec. XIX, înv.

gîză (gấze), s. f. – 1. Insectă. – 2. Lighioană, vietate. – Var. ghiză. Creație expresivă, bazată pe imitarea zumzăitului, cf. bîză, și sl. g(ŭ)myžĭ „insectă”. După Cihac, II, 120 și Scriban, din pol. giez, care pare mai puțin probabil. Candrea, Elemente, 406, presupune că trebuie să se plece de la un vb. imitativ *gîzîi, format ca bîzîi. – Der. gîzulie, gîjulie, gujulie, gîzoabă, s. f. (insectă). Din rom. provine rut. gadzulja „gîndac” (Candrea, Elemente, 406).

gâză s. f., g.-d. art. gâzei; pl. gâze