GEAMANDÚRĂ, geamanduri, s. f. Corp plutitor făcut din tablă, din lemn etc. și ancorat pe fundul unei ape, care indică diverse restricții de navigație. – Cf. ngr. simandhúra.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
geamandúră (geamandúri), s. f. – Corp plutitor ancorat pe fundul unei ape. – Var. ceamandură, șamandră. Tc. camandura (Graur, GS, VI, 331; Scriban), din ngr. σημαντήρ „indicator”, cf. simandicos; din tc. provin și ngr. σημανδοῦρα și στμανδοῦρα „geamandură”. Var., din tc. șamandra.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
geamandúră s. f. (sil. gea-), g.-d. art. geamandúrii; pl. geamandúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GEAMANDÚRĂ ~i f. mar. Corp plutitor (din lemn, din tablă etc.) ancorat de fundul unei ape pentru a indica diverse restricții (de navigație, de scăldat, de pescuit etc.). /cf. ngr. simandhúra
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ceamandúră și gea- f., pl. e și ĭ (turc. šamandura și -ndra, d. ngr. simandir [vgr. semantêr], semnal, indicator și simandron [scris -ntir și -ntron], toacă de fer [!]. D. turc. vine ngr. simandúra, samandúra și samadúra. V. semafor). Aparat plutitor (fixat de fundu apeĭ) care arată corăbiilor drumu saŭ obstaculele [!] (numit și baliză). – Și simandúră (după ngr.). V. șamandră și baliză.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink