GENITÍV, genitive, s. n. (Gram.) Caz al declinării care indică dependența, apartenența, posesiunea și îndeplinește funcția de atribut. – Din fr. génitif, lat. genitivus [casus].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GENITÍV s.n. Caz al declinării cu care se exprimă de obicei apartenența, posesiunea și îndeplinește funcția de atribut. [Var. genetiv s.n. / cf. lat. genitivus, fr. génitif].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
GENITÍV s. n. caz al declinării cu care se exprimă de obicei apartenența, posesiunea, îndeplinind funcția de atribut. (< lat. genitivus, fr. génitif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
genitív s. n., pl. genitíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GENITÍV ~e n. lingv. Caz care indică posesia, apartenența și dependența, răspunzând la întrebarea al (a, ai, ale) cui? /<lat. genitivus, fr. génitif
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink