GINGÍE, gingii, s. f. Țesut1 (3) care învelește rădăcinile și o parte din corpul dinților și al măselelor. [Var.: (înv. și reg.) gíngenă, gíngină s. f.] – Lat. gingiva.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
gingíe (gingíi), s. f. – Țesut care învelește rădăcinile și o parte din corpul dinților și a măselelor. – Mr. dzindzie, istr. (žinžire). Lat. gingῑva (Diez, I, 206; Pușcariu 721; Candrea-Dens., 745; REW 3675; DAR), cf. it., prov., port. gingiva (calabr. gringria), fr. gencive, sp. encía. În Trans. de Nord se folosește var. gingină, care explică și istr. Cf. ALR, I, 31. Din rom. provine ngr.τσιντσία (Murnu, Lehnwörter, 45). – Der. îngingia, vb. (a se face bobul de porumb; a prospera, a se îmbogăți).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
gingíe s. f., art. gingía, g.-d. art. gingíei; pl. gingíi, art. gingíile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GINGÍE ~i f. Țesut muscular care învelește rădăcinile și o parte din corpul dinților. [G.-D. gingiei] /<lat. gingiva
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink