GIUBEÁ, giubele, s. f. Haină lungă și largă din postav (fin), adesea căptușită cu blană, purtată, în trecut, de boieri. ♦ Haină largă și lungă de postav purtată de preoți și, în unele locuri, de țărani. – Din tc. cüppe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
giubeá (giubéle), s. f. – Haină lungă și largă de postav. – Mr. giube. Tc. cübbe (Roesler 610; Șeineanu, II, 188; Lokotsch 737; Ronzevalle 70), din it. giubba „pieptar”, cf. REW 3951, cf. și ngr. τζομπές, alb. ğube (Meyer 81). Este dublet al lui jupón, s. n. (fustă scurtă purtată pe dedesubt), din fr. jupon, și al lui șubă, s. f. (haină căptușită cu blană), din sb., rut., rus. šuba, pol. szuba, mag. suba, și acesta din germ. med. Schübe „pieptar”; der. șubeică, s. f. (blană), din pol. szubeika (Cihac, II, 394; Pascu, Arch. Rom., VII, 560).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
giubeá s. f., art. giubeáua, g.-d. art. giubélei; pl. giubéle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GIUBEÁ ~éle f. arh. Haină de postav, lungă și largă, purtată în trecut de boieri și de alte categorii sociale. [Art. giubeaua] /<turc. cüppe
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink