GROS1, GROÁSĂ, groși, groase, adj., GROS adv., s. n., GROS, groși, s. m. I. Adj. 1. (Despre corpuri cilindrice) Care are diametrul sau circumferința mai mari decât dimensiunile obișnuite. Trunchi gros. ◊ Intestinul gros = parte a tubului digestiv cu secțiunea mai mare cuprinsă între ileon și a**s. ♦ (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Dezvoltat mult în lățime. ♦ (Pop.; la f.) Gravidă, însărcinată. 2. Care are volum mare, care depășește prin volum dimensiunile obișnuite; voluminos. Carte groasă. ◊ Expr. Gros la pungă = bogat. ♦ (Despre litere) Care este mai lat decât literele obișnuite. 3. Mare, în sens vertical, de la suprafață în adâncime sau de la suprafață până la bază. Strat gros. ◊ Expr. Gros la (sau de) obraz = a) obraznic; b) nesimțit. Gros la piele sau cu pielea groasă = nesimțit. Gros la (sau în) ceafă sau cu ceafa groasă = bădăran. ♦ Care este țesut2 din fire groase ( I 1). Haină groasă. 4. (Despre fluide) Care curge sau se împrăștie greu; dens. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbră, ceață etc.) Adânc, compact. II. Adj. Fig. 1. (Despre voce, glas, sunete, adesea adverbial) Adânc, grav. 2. (Înv.) Grosolan, bădăran; incult; care trădează pe omul bădăran sau incult. III. Adv. 1. (Pop. și fam.) Mult, din plin, din belșug. Câștigă gros. 2. (Înv.) În linii mari, superficial, în mod grosolan. IV. S. n. 1. Partea cea mai numeroasă dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu de obiecte, de fenomene (de același fel); greu. ◊ Loc. adv. Din gros = în cantitate mare, din belșug. 2. (Pop. și fam.) Închisoare. V. S. m. (Reg.) Buștean, trunchi; bârnă (groasă). – Lat. grossus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GROS2, groși, s. m. Măsură folosită în comerț pentru mărfuri sub formă de obiecte mici de același fel, egală cu 12 duzini, adică 144 de bucăți. ◊ Mic gros = depozit care livrează mărfuri în cantități comerciale. – Din germ. Gros.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GROS adj., s. 1. adj. v. gras. 2. adj. mare, voluminos. (Un tom, un dosar ~.) 3. s. mulțime, (înv. și pop.) mijloc, (înv.) greime, greu, temei, toi. (~ul armatei.) 4. adj. v. borcănat. 5. adj. v. dens. 6. adj. v. adânc. 7. adj. v. călduros. 8. adj. adânc, grav, jos, profund, (fig.) cavernos. (O voce ~oasă; un timbru ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
GROS adj., s. v. bădăran, grosolan, ignorant, incult, mitocan, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, necultivat, neinstruit, neînvățat, nepoliticos, ordinar, prost, simplu, țărănoi, țoapă, țopârlan, vulgar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
GROS s. v. arest, buștean, butuc, buturugă, ciot, închisoare, obadă, ocnă, penitenciar, pușcărie, temniță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Gros ≠ subțire, pițigăiat
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
gros (groásă), adj. – 1. Gras. – 2. Dens. – 3. Voluminos. – 4. Adînc. – 5. Mare, important, numeros. – 6. Comun, ordinar, vulgar. – 7. (Adj. f.) Despre femei, însărcinată. – 8. (S. m.) Bîrnă, grindă. – 9. (S. n.) Butuc, instrument. – 10. (S. n.) Închisoare, temniță. – 11. (S. n.) Parte mai importantă. – Mr., megl., istr. gros. Lat. grŏssum (Pușcariu 741; Candrea-Dens., 768; REW 3881; DAR), cf. it., port. grosso, prov., fr., cat. gros, sp. grueso. Pentru der. uzului 10 din 9, cf. Bogrea,, Dacor., III, 411. – Der. grosime, s. f. (circumferință; înv., gros, parte mai importantă; înv., grosolănie); groșar, s. m. (temnicer); grosărit (var. grosărie), s. n. (contribuție cerută de obicei în sec. XVIII de către așa numiții ispravnici de județ delicvenților care doreau să scape de închisoare); grosoman, s. m. (mojic, bădăran), cu suf. expresiv -man; groscior, s. n. (smîntînă); grosciori, vb. (a scoate caimacul); îngroșa, vb. (a face să fie gros; a crește, a spori; a se îngrășa; a deveni dens, a condensa; a lăsa grea o femeie; a da importanță); îngroșetor, adj. (care se îngrașă, care îngroașă); îngroșetură, s. f. (acțiunea de a spori sau a deveni dens). – Din rom. provin rut. grušati se „a se prinde laptele”, gruševina „lapte prins” (Capidan, Dacor., II, 677).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
gros adj. m., pl. groși; f. sg. groásă, pl. groáse
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
gros (buștean, bârnă) s. m., pl. groși
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
gros (majoritate, închisoare) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GROȘ, groși, s. m. Monedă străină de argint, care a circulat odinioară și în Moldova; monedă de argint emisă de unii domni ai Moldovei. – Din germ. Groschen, pol. grosz.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GROS1 adv. pop. fam. În cantitate mare; mult. ◊ Din ~ din plin; din belșug. /<lat. grossus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
GROS2 groásă (groși, groáse) (în opoziție cu subțire) 1) (despre corpuri cilindrice) Care are circumferință și diametru mare. Stâlp ~. 2) (despre ființe sau despre părțile corpului lor) Care are multă grăsime; gras. ◊ (A fi) ~ de (sau la) obraz a) (a fi) nerușinat; b) (a fi) nesimțit. 3) pop. (despre femei) Care este gravidă; însărcinată. 4) (despre obiecte) Care are un volum mare; voluminos. ◊ ~ la pungă cu mulți bani; bogat. 5) (despre corpuri) Care are dimensiunea mare între bază și suprafață. 6) Care are dimensiunea secțiunii transversale în plan orizontal mare. Perete ~. 7) (despre țesături) Care este țesut din fire cu diametru mare. 8) (despre fluide) Care curge sau se împrăștie greu. 9) (despre medii) Care este foarte compact; de nepătruns; des; dens. Ceață groasă. Umbră groasă. 10) (despre voci, sunete etc.) Care este produs de oscilații cu frecvență joasă; profund; jos; grav. /<lat. grossus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
GROS3 n. Parte mai numeroasă, mai mare din ceva (dintr-un colectiv, dintr-un ansamblu de obiecte, dintr-o lucrare etc.). /<lat. grossus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
GROȘ ~i m. înv. 1) Monedă măruntă de argint care a circulat, în evul mediu, în unele țări europene (Italia, Franța, Polonia etc.). 2) Monedă rusească (egală la început cu două copeici, mai târziu egală cu o jumătate de copeică). 3) Monedă divizionară care a circulat în Polonia și Austria. /<germ. Groschen, pol. grosz
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
GROȘ, groși, s. m. Monedă străină de argint care a circulat odinioară si în Moldova. – Germ. Groschen.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
mic-gros s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
groș (gróși), s. m. – Veche monedă care valora la început 1/48 dintr-o marcă de argint. A fost bătută în Mold. la sfîrșitul sec. XIV. Lat. grossus, intrat în rom. prin intermediul pol. grosz, germ. med. grosse, germ. Grosch(en), cf. ngr. γρόσσο, bg., sb. groš, tc. guruș (Ronzvalle 122). – Der. groșiță, s. f. (monedă divizionară de argint, de valoare variabilă), cf. pol. groszyk, sb., slov. grošič. Din tc. derivă dubletul înv. gruș, s. m. (monedă turcească de 40 de aspri).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
groș (monedă) s. m., pl. groși
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CAROL III CEL GROS, împărat al Occidentului (881-887), rege al Germaniei (876-887) și al Franței (884-887). A unificat pentru scurtă vreme, sub autoritatea sa, fostul terit. al imp. lui Carol cel Mare; detronat de marii feudali.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink