HABÁR s. n. 1. (În expr.) A nu avea habar (de sau despre ceva) = a) a nu ști nimic, a nu avea nici o idee despre ceva; b) a nu-și face griji, a nu-i păsa de ceva. 2. (Reg.; în expr.) Cum (ți-)e habarul? = cum (îți) merge? cum stau lucrurile? – Din tc. haber, „veste, informație”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HABÁR n. : A nu avea ~ a nu ști absolut nimic; a nu avea idee. ~ de grijă a nu-i păsa; a nu-și face griji. /<turc. haber, habar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
habár adv. – 1. Veste, cunoștință, idee. – 2. Grijă, preocupare. – 3. Subiect. – Var. haber. Megl. aber „veste”, mr. hăbare. Tc. habar, haber (Röesler 605; Șeineanu, II, 192; Lokotsch 763, Ronzevalle 84), cf. ngr. χαμπάρι, alb. haber, bg., sb. haber, iud. sp. haber (Crews, Vox rom., XIV, 303).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
habár s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink