HADARÁG, hadaragi, s. m. V. hădărag.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HĂDĂRÁG, hădăragi, s. m. (Reg.) 1. Lemnul gros și mobil al îmblăciului cu care se bat cerealele. 2. Piesă de lemn sprijinită pe piatra de moară, care scutură teica, lăsând să cadă boabele din coșul morii; hădărău. 3. Fiecare dintre lemnele de care trag pescarii la năvod. 4. Mânerul de lemn cu care se învârtește râșnița. [Var.: hadarág s. m.] – Cf. magh. hadaró.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HĂDĂRÁG ~gi m. 1) Băț scurt, gros și mobil al îmblăciului, cu care se bat cerealele. 2) Fiecare dintre cele două bețe ale unui voloc. /<ung. hadaró
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
HĂDĂRÁG s. (TEHN.) titirez, (reg.) bătăiuș, băteală, ciocot, mână, pârpăriță, terteleac, (prin Bucov.) scuturător. (~ la coșul morii.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
hădărág (hădărági), s. m. – 1. Lemn scurt la îmblăciu. – 2. Par de care se fixează năvodul. – 3. Piesă de lemn sprijinită pe pietre de moară. – 4. Băț în general. – Var. (Mold.) hadarag. Mag. hadaró „îmblăciu” (Cihac, II, 503; DAR; Gáldi, Dict., 91; Bitay, cf. Dacor., VII, 406), dar cf. hodorog. – Der. hodorog (var. hodorob), s. n. (năvod).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
hădărág s. m., pl. hădărági
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink