HÁFNIU s. n. Element chimic, metal rar, asemănător cu oțelul, care se găsește în minereurile de zirconiu și care se întrebuințează în electrotehnică; celțiu. – Din fr. hafnium, germ. Hafnium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HÁFNIU n. Metal rar, dur și cu temperatură de topire foarte înaltă. /<fr., germ. Hafnium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
HÁFNIU s.n. Metal rar, dur și cu temperatura de topire foarte ridicată, care se găsește în natură alături de zirconiu. [Pron. -niu. / cf. fr. hafnium, germ. Hafnium < Hafnia – numele latin al orașului Copenhaga].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
HÁFNIU s. n. metal rar, dur, greu fuzibil, în natură alături de zirconiu, folosit în tehnica nucleară, în turboreactoare, rachete etc.; celțiu. (< fr. hafnium, germ. Hafnium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
HÁFNIU s. (CHIM.) celțiu. (~ul este un metal rar.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
háfniu s. n. [-niu pron. -niu], art. háfniul; simb. Hf
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
HÁFNIU (‹ fr. {i}; {s} dan. [Koben]havn „Copenhaga”) s. n. Element chimic (Hf; nr. at. 72, m. at. 178,49, p. t. 2.220ºC, p. f. 3.200ºC). Este un metal rar, alb-argintiu, strălucitor, greu fuzibil, care se găsește în minereurile de zirconiu. Funcționează în combinații în starea de valență patru. Se întrebuințează în electronică, în tehnica nucleară (la fabricarea barelor de control din reactoarele nucleare). Intră în componența unor aliaje refractare și greu fuzibile în aviație și în tehnica rachetelor. A fost descoperit de D. Coster și G. de Hesevy (1923).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink