HAIDAMÁC, haidamaci, s. m. (Fam.) 1. Derbedeu, bătăuș, tâlhar, haidău (2). 2. Om zdravăn, vlăjgan, lungan. – Din tc. haydamak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HAIDAMÁC ~ci m. pop. 1) Bărbat înalt și puternic (care umblă fără rost); haidău. 2) înv. Persoană care comitea jafuri, făcând uz de forță; bandit; tâlhar. /<turc. haydamak
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
HAIDAMÁC2, haidamaci, s. m. 3. (Înv.) Păzitor de vite. – Tc. haydamak.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
HAIDAMÁC1, haidamace, s. n. (Reg.) Bâtă, ciomag. – Sb. ajdamak (< tc. haydamak „tâlhar”).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
HAIDAMÁC s. v. bâtă, ciomag, măciucă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
haidamác (haidamáci), s. m. – Derbedeu, haimana. Tc. haydamak (Șeineanu, II, 195; Lokotsch 780), cf. sb. ajdamak „băț” (de unde în Banat, haidamac, s. n. „băț”), pol. hajdamaka.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
haidamác s. m., pl. haidamáci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink