HAIDUCÍE, haiducii, s. f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârșitul Evului Mediu în țările românești și în Peninsula Balcanică. 2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HAIDUCÍE f. 1) (în principatele dunărene și în Peninsula Balcanică) Mișcare antifeudală și antiotomană a haiducilor. 2) Viață de haiduc. /haiduc + suf. ~ie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
HAIDUCÍE, (2) haiducii, s. f. 1. Viață sau îndeletnicire de haiduc. 2. (Rar) Purtare, deprindere de haiduc. – Din haiduc + suf. -ie.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
HAIDUCÍE s. (pop.) vitejie, voinicie, (reg.) tâlhărie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
haiducíe s. f., art. haiducía, g.-d. art. haiducíei; pl. haiducíi, art. haiducíile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink