HÁLE interj. Strigăt cu care se mână sau se alungă unele păsări de curte.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
hále (păsări de curte) s. f. pl.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
HÁLĂ1, hale, s. f. 1. Clădire amenajată, cu instalațiile necesare, unde se vând alimente (îndeosebi carne); piață acoperită. 2. Sală de dimensiuni foarte mari, amenajată ca atelier în fabrici, ca sală pentru manifestații sportive, culturale, pentru expoziții etc. – Din fr. halle, germ. Halle.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HÁLĂ2, hale, s. f. (Reg.) 1. Vijelie. 2. Monstru, dihanie, arătare. 3. (La pl.) Păsări de curte. – Din scr., bg. hala.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HÁLĂ ~e f. 1) Construcție înaltă și spațioasă unde se vând produse alimentare. 2) Sală de dimensiuni foarte mari cu diverse destinații (pentru expoziții, manifestări sportive sau culturale etc.). /<fr. halle, germ. Halle
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
HÁLĂ s.f. 1. Piață acoperită. 2. Sală mare amenajată pentru expoziții, ca atelier într-o fabrică etc. [< fr. halle, cf. germ. Halle].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
HÁLĂ s. f. 1. piață acoperită. 2. construcție de dimensiuni mari, acoperită, cu una sau mai multe deschideri, folosită în scopuri industriale, ca depozit, expoziție etc. (< fr. halle, germ. Halle)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
hálă (hále), s. f. – 1. Uragan, furtună, vijelie. – 2. Groază, spaimă, teroare. – 3. Spirit rău. – 4. Monstru, fiară. – 5. (Pl.) Păsări de curte. Sl. (bg., sb.) hala (Conev 37 și 106; DAR). – Der. haliță, s. f. (femeie stricată); hăluit, adj. (damblagiu); hoală, s. f. (pasăre de pradă); holă, s. f. (Trans., cîine).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
hálă (hále), s. f. – 1. Piață acoperită. – 2. Acoperiș, copertină. Fr. halle. – Der. halagiu, s. m. (vînzător de piață), cu suf. -giu (Iordan, BL, IX, 53).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
hálă (clădire, arătare, monstru) s. f., g.-d. art. hálei; pl. hále
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
HALE [heil], George Ellery (1868-1938), astronom american. Prov. univ. la Chicago. Unul dintre fondatorii astronomiei solare moderne. A inventat (1891) spectroheliograful și a construit (1897), la Yerkes, primul telescop-turn din lume. Studii asupra magnetismului solar (a descoperit câmpul magnetic al Soarelui, ciclul solar de 22 de ani și a emis, în 1908, o teorie cu privire la originea petelor solare). Organizatorul observatoarelor de pe munții Wilson și Palomar.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
HALE [heil], Sir Matthew (1609-1676), jurist englez. Unul dintre marii istorici ai dreptului, cunoscut pentru imparțialitatea sa judecătorească în timpul Revoluției Engleze (1642-1649). Rol important în fundamentarea juridică a Restaurației lui Carol II.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink