HARABÁ, harabale, s. f. (Reg.) Căruță mare folosită pentru transportul grânelor și al altor poveri; p. ext. cantitatea care intră într-o astfel de căruță. – Din tc. araba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HARABÁ s. (Mold.) șarabană. (~ cu doi cai.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
harabá (harabále), s. f. – Car, căruță mare. Tc. araba (Șeineanu, II, 205; Lokotsch 790), cf. bg., sb. arabá, rus. arbá. – Der. harabagiu, s. m. (căruțaș), din tc. arabaci; harabagiesc, adj. (tipic pentru căruțași); harabagilîc, s. n. (înv., consum, impozit municipal pe căruțel care intră), din tc. arabacilik; harabagerie, s. f. (cărăușie); hărăbaie, s. f. (casă mare, clădire mare), cf. Iordan, BL, IX, 56.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
harabá s. f., art. harabáua, g.-d. art. harabálei; pl. harabále
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
HARABÁ ~le f. înv. 1) Căruță mare cu loitre lungi și înalte, destinată transportului de încărcături voluminoase (grâne cosite, fân, paie etc.). 2) Cantitate de încărcături cât încape într-o astfel de căruță. /<turc. araba
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink