HEGEMONÍE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; supremație, dominație, de obicei a unui stat față de alte state. [Var.: heghemoníe s. f.] – Din fr. hégémonie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HEGEMONÍE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; supremație, dominație, de obicei a unui stat față de alte state. [Var.: heghemoníe s. f.] – Din fr. hégémonie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HEGEMONÍE f. Poziție dominantă. [G.-D. hegemoniei] /<fr. hégémonie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
HEGEMONÍE s.f. (Ist.) Dreptul unui oraș antic de a conduce treburile confederației din care făcea parte. ♦ Supremație politică sau economică a unui oraș într-o țară; (p. ext.) supremație, dominație; rol conducător. [Gen. -iei, var. heghemonie s.f. / cf. fr. hégémonie, gr. hegemonia – conducere].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
HEGEMONÍE s. f. drept al unui oraș antic de a conduce treburile confederației din care făcea parte. ◊ supremație politică sau economică a unui oraș într-o țară; supremație, dominație; rol conducător. (< fr. hégémonie, gr. hegemonia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
HEGEMONÍE s. v. autoritate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
hegemoníe s. f., art. hegemonía, g.-d. hegemoníi, art. hegemoníei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink