HENOTEÍSM s. n. Formă primitivă de religie, care face trecerea de la politeism la monoteism, în care una din divinitățile adorate devine principalul obiect de cult. – Din germ. Henotheismus, fr. hénothéisme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HENOTEÍSM s.n. Formă de religie în care credincioșii se închină unui singur zeu, fără a exclude existența altora. [Pron. -te-ism. / < fr. hénothéisme, germ. Henotheismus, cf. gr. heis, henos – unu, theos – zeu].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
HENOTEÍSM s. n. formă primitivă de religie în care credincioșii se închină unei singure divinități, fără a exclude existența altora. (< fr. hénothéisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
henoteísm s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink