HORITÚRĂ, horituri, s. f. (Reg.) Rotocol mare de fân, adunat din poloage1 ori risipit din căpițe ca să se usuce; horiște. – Hori + suf. -tură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HORITÚRĂ s. v. horiște.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
horitúră s. f., g.-d. art. horitúrii; pl. horitúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink