Dex hotar

HOTÁR, hotare, s. n. 1. Linie de demarcație care desparte o țară de alta; frontieră, graniță. ◊ Piatră de hotar = piatră, stâlp prin care se indică un hotar. ♦ Linie care desparte o proprietate de alta sau o așezare de alta. 2. Fig. Limită, margine, capăt, sfârșit. 3. Moșie, proprietate (mare); p. ext. regiune, țară. ♦ (Reg.) Teritoriu în proprietatea (locuitorilor) unei comune. – Din magh. határ.

HOTÁR ~e n. 1) Linie de demarcație care desparte o țară de alta; graniță; frontieră. ◊ Peste ~e în străinătate. 2) Linie de demarcație între două proprietăți sau între două porțiuni de teren. 3) fig. Punctul cel mai îndepărtat; margine; extremă. ◊ Fără ~e nesfârșit; nețărmuit. /<ung. határ

HOTÁR s. 1. v. frontieră. 2. v. hat. 3. v. limită.

hotár (hotáre), s. n. – 1. Limită, margine. – 2. Frontieră, graniță. – 3. Capăt, extremă. – 4. Proprietate, teren delimitat. – 5. (Înv.) Hotărîre. Mag. hotár (Cihac, II, 507; Tiktin; Gáldi, Dict., 92). Nu este sigur că mag. a dat sl. chotarŭ (Berneker 386) sau că provine din acesta (Melich, Slavonic R., XI, 36.; sb. hatar începînd cu sec. XIV, cf. Daničič, III, 582); însă și cuvîntul rom. poate proveni din sl., cf. sb. atar „regiune”. – Der. hotărî, vb. (a delimita, a pune hotar; a stabili, a fixa; a hotări; refl., a se mărgini, a se învecina), cf. mag. határozni „a discerne, a hotărî”; nehotărîre, s. f. (lipsă de hotărîre); nehotărît, adj. (indecis); hotăraș (var. hotărîș), adj. (învecinat), din mag. határos (Löwe 20; Gáldi, Dict., 137); hotărîtor, adj. (decisiv, determinant); hotărît, adv. (sigur, fără îndoială); hotărîtură, s. f. (înv., delimitare); hotarnic, adj. (care se referă la hotarele unei moșii); hotărnici, vb. (a pune hotar, a delimita); hotărnicie, s. f. (demarcare); înhotărît, adj. (înv., limitrof).

hotár s. n., pl. hotáre