HÂRĂ, hâre, s. f. (Reg.) Ceartă, neînțelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). ◊ Loc. adv. De-a hâra = cu spirit de contradicție, cu dorința de a face cuiva în necaz. – Din hârâi (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HÂRĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discor-die, discuție, disensiune, dispută, diver-gență, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, mârâială, mârâit, mârâitură, neînțele-gere, păduche, vrajbă, zâzanie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
hấră, hấre, s.f. (reg.) 1. ceartă, neînțelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). 2. tuse rea (cu sânge); bădugă. 3. (fig.) babă, băbârcă, hârcă. 4. mătreața oilor și vițeilor, umflarea urechilor acestora. 5. păduche de vită. 6. mătreața omului, tărâță. 7. boală de piele; rapăn.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
hâră s. f., g.-d. art. hârei; pl. hâre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
hîră (hấre), s. f. – 1. Tuse. – 2. Babă. – 3. La oi, rîie. Creație expresivă, cf. hîr „imitarea scrîșnetului”, hîrîi „a mîrîi”; încrucișat cu sl. chyrĭ. – Der. hîrlav, adj. (corupt, stricat), cf. bg. hărljav „răpciugos”; hirav (var. firav, ghirav, jirav), adj. (slab, sfrijit, neputincios), probabil de la un sl. *chyravŭ (Cihac, II, 139; DAR; Conev 90; Pușcariu, Dacor., V, 600).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink