IDIÓM, idiomuri, s. n. Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai). [Pr.: -di-om] – Din fr. idiome.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
IDIÓM s.n. (Lingv.) Mijloc de comunicare lingvistică cu o structură și individualități proprii; denumire generică pentru limbă, dialect, grai. [Pron. -di-om, pl. -muri, -me. / cf. fr. idiome, lat., gr. idioma].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
IDIÓM s. n. 1. termen generic pentru limbă, dialect, subdialect sau grai. 2. (muz.) creație și interpretare proprii unei anumite zone folclorice. (< fr. idiome, lat. idioma)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
IDIÓM s. v. dialect, grai, limbă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
idióm s. n. (sil. -di-om), pl. idiómuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
IDIÓM ~uri n. Sistem lingvistic cu structură și cu trăsături proprii, vorbit de un anumit grup etnic. [Sil. -di-om] /<fr. idiome
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink