ÍE, ii, s. f. 1. Bluză femeiască caracteristică portului național românesc, confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic și împodobită la gât, la piept și la mâneci cu cusături alese, de obicei în motive geometrice, cu fluturi, cu mărgele etc. 2. Parte a corpului la unele animale, reprezentată printr-o îndoitură a pielii. – Lat. [vestis] linea.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
-ÍE/-IÚNE s. f. „stare”, „calitate”. (< fr. -ion)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ÍE s. (Ban., Transilv. și Maram.) spăcel. (Poartă fotă și ~ înflorată.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÍE s. v. chișiță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
íe adv. (reg.) da, așa e!.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
ié adv. – Da. Germ. ja. În Trans. După Pușcariu, Lr., 280, în loc de e(ste), cf. fi.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
íe s. f., art. ía, g.-d. art. íei; pl. ii, art. íile (sil. i-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÍE ii f. Bluză femeiască din componența costumului național, confecționată din pânză albă și ornamentată cu broderii sau cusături, de obicei geometrice, pe piept, la mâneci și la guler. [Art. ia; G.-D. iei; Sil. i-e] /<lat. linea
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink