IERBĂRÍE, ierbării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Plante ierboase (crescute spontan); bălării, buruieni. 2. (Înv.) Provizie de praf de pușcă; depozit, magazie în care se păstra praful de pușcă. – Iarbă + suf. -ărie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ierbăríe s. f. (sil. ie-), art. ierbăría, g.-d. art. ierbăríei; pl. ierbăríi, art. ierbăríile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
IERBĂRÍE ~i f. 1) Loc necultivat, acoperit cu iarbă și buruieni; bălărie. 2) Plante erbacee de tot felul. /iarbă + suf. ~ărie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink