IMPLICÁȚIE, implicații, s. f. Idee, fapt urmând în mod implicit din altul sau apărând ca o consecință imediată a acestuia. ♦ (Log.) Relație între două concepte în care adevărul ori falsitatea unui concept atrage după sine cu necesitate adevărul ori falsitatea celuilalt concept. – Din fr. implication, lat. implicatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
IMPLICÁȚIE s.f. 1. Idee, fapt care este o consecință imediată a altui fapt sau căruia îi urmează implicit. 2. (Log.) Enunț format dintr-un antecedent și un consecvent, astfel încât adevărul sau falsul antecedentului atrage după sine adevărul sau falsul consecventului și invers. [Gen. -iei, var. implicațiune s.f. / cf. fr. implication, it. implicazione, cf. lat. implicatio – înlănțuire].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
IMPLICÁȚIE s. f. 1. idee, fapt care este o consecință imediată a altui fapt sau căruia îi urmează implicit. 2. stare a cuiva implicat într-o afacere, într-un proces. 3. (log.) enunț în care adevărul sau falsul antecedentului atrage după sine adevărul sau falsul consecventului și invers. 4. (mat.) relație logică între două proprietăți astfel că exactitatea celei dintâi atrage exactitatea celei de-a doua. 5. (lingv.) caracteristică modală care exprimă faptul că un anume proces este implicat în enunțul verbului. (< fr. implication, lat. implicatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
implicáție s. f. (sil. -ți-e), art. implicáția (sil. -ți-a), g.-d. art. implicáției; pl. implicáții, art. implicáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
IMPLICÁȚIE ~i f. 1) v. A IMPLICA. 2) Consecință logică. [G.-D. implicației; Sil. -pli-ca-ți-e] /<fr. implication, lat. implicatio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink