INCLUZIÚNE, incluziuni, s. f. 1. Particulă de metal străin conținută în masa unui corp solid. ♦ Defect de fabricație al unei piese, datorat prezenței unor incluziuni (1) sau unor particule metalice izolate în masa ei. 2. (Mat.) Proprietate care constă în faptul că orice element al unei mulțimi date aparține și altei mulțimi. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. inclusion, lat. inclusio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INCLUZIÚNE s.f. Includere. 1. Particulă de material străin conținută în masa unui corp solid, într-un țesut. 2. (Log.) Cuprinderea noțiunilor cu sferă mică, dar cu conținut bogat, în noțiuni cu sferă mare și conținut sărac. 3. (Mat.) Relație între două mulțimi care au proprietatea că orice element al uneia este un element al celeilalte. [Var. incluzie s.f. / < fr. inclusion, cf. lat. inclusio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INCLUZIÚNE s. f. 1. particulă de material străin conținută în masa unui corp solid, într-un țesut. 2. (log.) cuprinderea noțiunilor cu sfera mică, dar cu conținut bogat, în noțiuni cu sferă mare și conținut sărac. 3. (mat.) relație între două mulțimi care au proprietatea că orice element al uneia este un element al celeilalte. (< fr. inclusion, lat. inclusio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
incluziúne s. f. (sil. -zi-u-), g.-d. art. incluziúnii; pl. incluziúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
INCLUZIÚNE ~i f. 1) Impuritate din masa unui corp solid. 2) mat. Raportul a două ansambluri de elemente dintre care unul se include integral în celălalt. [Sil. in-clu-zi-u-] /<lat. inclusio, ~onis, fr. inclusion
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink