INCUNÁBUL, incunabule, s. n. Exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului (înainte de anul 1500); p. ext. carte foarte veche (și prețioasă). – Din fr. incunable, lat. incunabulum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INCUNÁBUL s.n. Tipăritură care datează de la începuturile artei tipografice (înainte de anul 1500); (p. ext.) exemplar care face parte dintre cele mai vechi tipărituri (românești). [< lat. incunabulum – leagăn, cf. engl. incunabulum, fr. incunable].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INCUNÁBUL s. n. tipăritură de la începuturile artei tipografice (înainte de anul 1500); (p. ext.) exemplar din cele mai vechi tipărituri. (< fr. incunable, lat. incunabulum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
incunábul s. n., pl. incunábule
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
INCUNÁBUL ~e n. 1) Exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului (până în anul 1500). 2) Carte veche și de valoare. /<fr. incunable, lat. incunabulum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink