Dex independență

INDEPENDÉNȚĂ s. f. 1. Situație a unui stat sau a unui popor care se bucură de suveranitate națională; stare de neatârnare și drept de a rezolva liber (cu respectarea drepturilor altor state și a principiilor dreptului internațional) problemele sale interne și externe, fără amestec din afară; autonomie. 2. Situație a unei persoane care judecă lucrurile și acționează în mod independent, neinfluențată de alții. – Din fr. indépendance.

INDEPENDÉNȚĂ f. 1) Caracter independent. 2) Stare de independență; libertate de a acționa sau de a judeca independent. 3) Stare de libertate (politică, economică, națională) a unui stat sau popor; suveranitate; neatârnare. 4) Statut internațional al unui stat în care suveranitatea sa este recunoscută și de celelalte state. [G.-D. independenței] /<fr. indépendance, it. independenza

INDEPENDÉNȚĂ s.f. 1. Stare în care se găsește un stat, un popor care se bucură de suveranitate națională; neatârnare. ♦ Stare de neatârnare economică și socială (a unei persoane sau a unei clase sociale). 2. Libertate sau înclinare de a face sau de a privi ceva în mod independent. 3. Proprietate a unui sistem axiomatic constând în aceea că nici una din axiomele sale nu este deductibilă din celelalte. [< fr. indépendance].

INDEPENDÉNȚĂ s. f. 1. drept al unui stat la existență și dezvoltare liberă, fără amestec din afară, de a-și hotărî singur soarta, de a-și alege, potrivit voinței și intereselor sale, calea de dezvoltare socială și politică. ◊ stare de neatârnare economică și socială (a unei persoane, a unei clase sociale). 2. libertate sau înclinare de a face, sau de a privi ceva în mod independent. 3. proprietate a unui sistem axiomatic constând în aceea că nici una din axiomele sale nu este deductibilă din celelalte. (< fr. indépendance)

INDEPENDÉNȚĂ s. 1. libertate, neatârnare, suveranitate, (înv. și pop.) s********e, (înv. și reg.) s******e, (înv.) nedependență, volnicie. (~ unui stat.) 2. v. autocefalie.

Independență ≠ atârnare, dependență

independénță s. f., g.-d. art. independénței

*Răzbóiul de Independénță s. propriu n.

RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚĂ A COLONIILOR SPANIOLE DIN AMERICA (1810-1826), război de eliberare purtat de coloniile spaniole din America împotriva metropolei. În cursul războiului, care a evidențiat calitățile militare ale lui Simón Bolívar (conducătorul armatelor populare din nordul Americii de Sud) și ale lui José de San Martin (conducătorul armatelor populare din sudul Americii de Sud), întreg terit. Americii Latine (cu excepția Cubei și Puerto Rico-ului) a fost eliberat de sub dominația spaniolă, constituindu-se actualele state latino-americane. Brazilia, care era colonie portugheză, n-a participat la acest război; ea și-a proclamat independența în 1822.

RĂZBOIUL PENTRU INDEPENDENȚA COLONIILOR ENGLEZE DIN AMERICA DE NORD (1775-1783), război de eliberare purtat de cele 13 colonii engleze din America de Nord împotriva metropolei, care împiedica dezvoltarea lor economică și politică. La 4 iul. 1776, reprezentanții coloniilor au adoptat „Declarația de independență” care a proclamat crearea Republicii Statelor Unite ale Americii, primul stat independent de pe continentul american. Armata S.U.A. și detașamente de voluntari au repurtat, sub conducerea lui George Washington, o serie de victorii asupra armatelor engleze, dintre care cele mai însemnate au fost la Saratoga (1777) și Yorktown (1781). Înfrântă, Anglia a fost nevoită să recunoască în 1783 independența S.U.A.

RĂZBOIUL PENTRU INDEPENDENȚĂ (1877-1878), război împotriva turcilor, care a vut drept consecință recunoașterea pe plan internațional a independenței României. Ca urmare a necesităților istorice și în împrejurările favorabile create de răscoalele din Bosnia și Herțegovina (1875), Bulgaria (1876) și declanșarea unui război ruso-turc (1877), România și-a proclamat independența de stat (9/21 mai 1877). Conform convenției româno-ruse din 4/16 apr. 1877, armata rusă a trecut prin România și a ocupat linia Dunării până la Olt, iar armata română a fost concentrată în S Olteniei. În iun. trupele rusești au trecut Dunărea, începând operațiunile militare pe terit. Imp. Otoman, Rezistența lui Osman Pașa la Plevna a oprit armata rusă, determinând, la cererea Rusiei, participarea armatei române la război cu Diviziile III și IV și o divizie de rezervă, având un efectiv total de c. 38000 oameni și 108 tunuri. După lupte grele în care armata română, cu prețul unor mari sacrificii, a cucerit reduta Grivița I (30 aug./11 sept. 1877), cetatea Rahova (9/21 nov. 1877), Plevna a fost silită să se predea prin eforturile unite ale trupelor ruso-române la 28 nov./10 dec. 1877. Căderea Plevnei a dus la precipitarea evenimentelor militare. Trupele române asediază Vidinul, iar cele ruse se îndreaptă spre Constantinopol, în apropierea căruia ajung în ian. 1878. După cucerirea orașelor Filipopol și Adrianopol, Turcia cere armistițiu (23 ian./4 febr.). Independența de stat a României a fost recunoscută pe plan internațional prin Pacea de la San Stefano și Congresul de la Berlin. În același timp, prin Tratatul de pace de la Berlin, s-a restabilit autoritatea statului român asupra Dobrogei – străvechi terit. românesc ce fusese cotropit de turci în 1417. Concomitent, cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail și Bolgrad), care fuseseră restituite Moldovei în 1856, sunt anexate din nou Rusiei.