Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: indica (verb tranzitiv) , indicare (substantiv feminin)   
INDICÁRE, indicări, s. f. Acțiunea de a indica și rezultatul ei; arătare, semnalare; recomandare. – V. indica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INDICÁRE s.f. Acțiunea de a indica; arătare, semnalare; recomandare. [< indica].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INDICÁRE s. 1. v. trasare. 2. v. prescriere. 3. v. sem-nalare. 4. menționare, precizare, specificare. (~ unui lucru.) 5. arătare, desemnare, semnalare. (Tabel cu ~ învingătorilor într-un concurs.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
indicáre s. f., g.-d. art. indicării; pl. indicări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BELȘÍȚĂ, belșițe, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze mari, verzui sau purpurii, și cu flori mari roșii, galbene sau pestrițe (Canna indica). -Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BROÁSCĂ, broaște, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați. ◊ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. ◊ Compus: broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu frunze lucioase, cufundate în apă, și cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica).P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uță.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A INDICÁ indíc tranz. 1) (ființe, lucruri, situații etc.) A semnala verbal sau printr-un gest, semn etc.; a arăta. 2) (tratamente sau medicamente) A recomanda (printr-o rețetă) în scopul însănătoșirii; a prescrie. /<fr. indiquer, lat. indicare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BELȘÍȚĂ ~e f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze mari, verzi sau purpurii, și cu flori mari, roșii sau galbene, dispuse sub formă de spic în vârful plantei. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BROÁSCĂ1 ~ște f. 1) Animal amfibiu, fără coadă, cu gura largă și ochii bulbucați, cu picioarele din urmă mai lungi, adaptate pentru sărit. ◊ ~ râioasă broască nocturnă cu pielea acoperită cu negi, din care, la primejdie, se elimină un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-țestoasă reptilă (terestră și acvatică), având corpul acoperit cu o carapace osoasă, sub care își poate trage capul și picioarele în caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucați. (A fi) plin de noroc ca ~sca de păr se spune despre cineva, căruia nu-i merge în viață. Când a face ~ păr nicicând; niciodată. 2) pop. Umflătură sub pielea gâtului; scrofulă. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BROÁSCĂ2 ~ște f. Încuietoare montată la o ușă, la un sertar etc., care se încuie și se descuie cu ajutorul unei chei. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BROÁSCĂ3 ~ște f. Plantă decorativă exotică, cu frunze groase și cu flori mari, galbene. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TĂRTĂCÚȚĂ ~e f. Cap de om (prost). /tătarcă + suf. ~uță
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
INDICÁ vb. I. tr. 1. A arăta, a desemna; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (un tratament). [P.i. indíc. / cf. fr. indiquer, lat., it. indicare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INDICÁ vb. tr. 1. a arăta, a desemna; a face cunoscut, a semnala. 2. a recomanda, a prescrie (un tratament). (< fr. indiquer, lat. indicare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BELȘÍȚĂ s. (BOT.; Canna indica) cană.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BROÁSCĂ s. 1. (ZOOL.; Rana esculenta) (Ban.) mioarcă. 2. broască de iarbă (Hyla arborea) v. brotăcel. 3. (BOT.; Opuntia ficus indica) (reg.) limba-soacrei, palmă-cu-spini. 4. (BOT.) broasca-apei (Potamogeton lucens) = (Munt.) pașă. 5. (TEHN.) (prin Ban.) bravă, (prin Transilv.) zar. (~ la ușă.) 6. (TEHN.) (reg.) piuliță, tigaie. (~ la crângul morii.) 7. (TEHN.) brotac, căpătâi. (~ la roata morii.) 8. (TEHN.) (reg.) tigaie. (~ la cepul grindeiului morii.) 9. (TEHN.) tigaie. (~ la scrânciob.) 10. (TEHN.) cap, căpățână. (~ la masa dogarului.) 11. (TEHN.) drug. (~ la masa dulgherului.) 12. (TEHN.) șurubelniță, (reg.) gâscă. (~ la teasc.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BROÁSCĂ s. v. cap, căpățână, cioc, sovârf.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
INDICÁ vb. 1. v. arăta. 2. v. trasa. 3. a arăta, a preciza, a spune, (înv. și reg.) a semna, (înv.) a permite, (grecism înv.) a prohdeorisi. (După cum am ~.) 4. a preciza, a pune. (~ te rog și data.) 5. a arăta, a menționa, a preciza, a semnala, a specifica, (înv.) a specializa. (Vom ~ următoarele recomandări ...) 6. v. prescrie. 7. v. aminti. 8. a arăta, a desemna, a semnala. (Tabel care ~ învingătorii în concurs.) 9. v. marca. 10. v. înregistra. 11. v. denota. 12. v. demonstra.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TĂRTĂCÚȚĂ s. (BOT.) 1. (Coccinia indica) (reg.) curcubetă, curcubețea, tărtănică, tătarcă. 2. v. tâlv.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TĂRTĂCÚȚĂ s. v. cap.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
broáscă (-ște), s. f.1. Animal amfibiu batracian. – 2. Nopal (Opuntia ficus indica). – 3. Broscuță (sublinguală). – 4. Încuietoare la ușă; gaura cheii. – 5. Rindea lungă. – 6. Clin. – 7. Piese, organe sau părți ale unor ansambluri determinate, care servesc la susținerea altor piese, cum sînt suportul axei roții hidraulice; capitelul coloanelor, în construcțiile specifice. – Mr. broască, megl. broască „broască țestoasă”. Lat. *brosca (Pușcariu 221; REW 1329; Candrea-Dens., 183; DAR); cf. alb. breskë, it. rospo (mil. arezz. brosco), ladin. rusk. Cuvîntul a fost considerat la început autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Cihac, II, 714), sau der. din gr. βρόθαϰος (Crețu 309). Pentru evoluția semantică de la „broască” la „încuietoare”, cf. Rohlfs, Quellen, 52 și Iordan, BF, VI, 169; imaginea broscuței este proprie și sp., ca și fr. grenouillette, it. ranella. Din rom. a trecut în ngr. μπράσϰα (Meyer, Neugr. Studien., 77; Murnu 36), săs. bruaskë. Der. broscan, s. m. (broască); broscănesc, adj. (de broaște); broscar, s. m. (poreclă dată persoanelor care mănîncă broaște); broscărie, s. f. (apă cu multe broaște); broscărime, s. f. (cantitate de broaște); broscaș, s. m. (tîmplar, dulgher); broschiță, s. f. (broderie cu fire în culori); broscoaică, s. f. (broască); broscoi, s. m. (broască; copil mic mucos; Arg., pistol); broscos, adj. (care are broaște din belșug); broștesc, adj. (de broaște); broștește, adv. (ca broaștele); broștet, s. n. (cantitate de broaște).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
belșíță s. f., g.-d. art. belșíței; pl. belșíțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
broáscă s. f., g.-d. art. broáștei; pl. broáște
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
indicá vb., ind. prez. 1 sg. indíc, 3 sg. și pl. indícă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
tărtăcúță s. f., g.-d. art. tărtăcúței; pl. tărtăcúțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)