ÍNDIU s. n. Element chimic, metal maleabil, alb-argintiu, care se găsește în cantități mici în blendă și care este folosit la acoperirea suprafețelor metalice, în unele aliaje etc. [Var.: índium s. n.] – Din fr. indium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÍNDIU n. Metal alb-cenușiu, maleabil, ductil, având diverse întrebuințări în industrie. /<fr. indium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÍNDIU s.n. Metal alb-argintiu, maleabil, care se găsește în blendă. [Pron. -diu, var. indium s.n. / < fr. indium].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ÍNDIU s. n. metal alb-argintiu, moale, maleabil, asemănător cu aluminiul, care se găsește în blendă. (< fr. indium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
índiu s. n. [-diu pron. -diu], art. índiul; simb. In
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÍNDIU (‹ fr. {i}; {s} lat. indium) s. n. Element chimic (In; nr. at. 49, m. at. 114,82, p. t. 156,4ºC, p. f. 2.109ºC), metal alb-cenușiu, moale; se găsește în natură, în cantități mici, în blendă. A fost descoperit de F. Reich și H. Th. Richter (1863). Intră în compoziția unor aliaje ușor fuzibile, de lipit, aliaje dentare, a semiconductoarelor.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink