INDIVÍD, -Ă, indivizi, -de, s. m. și f. 1. Persoană privită ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreț. 2. Ființă de origine animală sau vegetală privită ca unitate distinctă a speței din care face parte; exemplar dintr-o categorie de ființe. – Din fr. individu, lat. individuum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INDIVÍD, -Ă s.m. și f. 1. Persoană considerată ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect; om demn de dispreț. 2. Ființă vie considerată ca unitate deosebită a speței căreia îi aparține. [< fr. individu, cf. lat. individuus – indivizibil].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INDIVÍD, -Ă s. m. f. 1. persoană considerată izolat în raport cu colectivitatea; ins. ◊ (peior.) om necunoscut, suspect. 2. ființă animală sau vegetală privită aparte, în raport cu specia căreia îi aparține. 3. (mat.) unitate statistică. (< fr. individu, lat. individuus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
INDIVÍD s. 1. v. persoană. 2. cap, ins, om, persoană, (fig.) căciulă. (Câte 500 de lei de ~.) 3. v. unitate statistică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
indivíd s. m., pl. indivízi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
INDIVÍD ~zi m. 1) Organism având o existență proprie și considerat ca unitate distinctă față de specia din care face parte; exemplar. 2) Persoană considerată ca unitate particulară, distinctă față de toate celelalte persoane; ins; cetățean. 3) fig. peior. Persoană necunoscută care trezește neîncredere; om suspect. /<fr. individu, lat. individuus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink