INFANTÉRIE s. f. Una dintre armele de bază, caracterizată prin faptul că duce lupta pe jos; pedestrime. ◊ Infanterie moto = infanterie dotată cu auto vehicule pentru transportul personalului și al utilajului tehnic de luptă în timpul deplasărilor. Infanterie marină = parte din forțele maritime care luptă pe uscat în sprijinul unităților de marină. – Din rus. infanteriia, fr. infanterie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INFANTÉRIE f. Armată ale cărei trupe se deplasează și duc lupta pe jos; pedestrime. [G.-D. infanteriei; Sil. -ri-e] /<fr. infanterie, germ. Infanterie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
INFANTÉRIE s.f. Parte a forțelor armate cuprinzând trupele care luptă de obicei pe jos. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < fr. infanterie, cf. germ. Infanterie, it. infanteria].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INFANTÉRIE s. f. armă din compunerea trupelor de uscat care luptă, de obicei, pe jos. (< rus. infanteriia, fr. infanterie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
INFANTÉRIE s. (MIL.) (înv. și pop.) pedestrime, (înv. și reg.) pihotă, (fam. și ir.) pifă, pifănie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
infantéríe (-ii), s. f. – Una din armele de bază, care duce lupta pe jos, pedestrime. Fr. infanterie, prin intermediul rus. infanterija, sec. XIX (Sanzewitsch; DAR). – Der. infanterist, s. m. (soldat de infanterie).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
infantérie s. f. (sil. -ri-e), art. infantéria (sil. -ri-a), g.-d. art. infantériei; pl. infantérii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink