INFLEXIÚNE, inflexiuni, s. f. 1. Schimbare a înălțimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului în vorbire sau în cânt; ușurința cuiva de a-și schimba tonul. 2. (Mat.; în sintagma) Punct de inflexiune = punct în care curba își schimbă sensul concavității. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. inflexion, lat. inflexio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INFLEXIÚNE s.f. 1. Schimbare a înălțimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului vocii; modulare. 2. Îndoire, curbare. ◊ Inflexiune osoasă = încurbare osoasă. ♦ (Mat.) Schimbare de sens a concavității unei curbe plane. [Pron. -xi-u-, var. inflexie s.f. / < fr. inflexion].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INFLEXIÚNE s. f. 1. modificare a înălțimii unui sunet, a timbrului unei vocale; schimbare bruscă a vocii, a accentului; modulație (2). 2. îndoire, curbare. ♦ ~ osoasă = incurbare osoasă. 3. (mat.) schimbare de sens a concavității unei curbe plane. (< fr. inflexion, lat. inflexio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
INFLEXIÚNE s. intonare, intonație, mlădiere, modulare, modulație, ton, tonalitate. (O voce cu ~i plăcute.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
inflexiúne s. f., pl. inflexiúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
INFLEXIÚNE ~i f. Schimbare bruscă a accentului sau tonului vocii. [Sil. in-fle-xi-u-] /<fr. inflexion, lat. inflexio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink