INSTÁNȚĂ, instanțe, s. f. (Și în sintagma instanță judecătorească) Organ de stat însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. ◊ Expr. În ultimă instanță = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. – Din fr. instance, lat. instantia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INSTÁNȚĂ s.f. Organ de stat însărcinat cu aplicarea justiției; autoritate judecătorească. ◊ În ultimă instanță = până la urmă. [Cf. fr. instance, it. istanza, lat. instantia < in – în, stare – a sta].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INSTÁNȚĂ s. f. organ de stat însărcinat cu judecarea cauzelor civile și penale; autoritate judecătorească. ♦ în ultimă ~ = până la urmă. (< fr. instance, lat. instantia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
INSTÁNȚĂ s. (JUR.) justiție. (S-a prezentat în fața ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
instánță s. f., g.-d. art. instánței; pl. instánțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
INSTÁNȚĂ ~e f. Organ de stat însărcinat cu aplicarea justiției. ◊ Primă ~ primă treaptă în ierarhia jurisdicției. În ultimă ~ în cele din urmă; până la urmă. /<fr. instance, lat. instantia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink