Dex instrucție

INSTRÚCȚIE s. f. 1. Ansamblu de cunoștințe, priceperi și deprinderi, predate cuiva sau căpătate de cineva, prin care se urmărește însușirea unei culturi generale și a unei specializări profesionale; învățătură; învățământ; instrucțiune (2). 2. Pregătire a ostașilor în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 3. (Jur.) Activitate de cercetare a cauzelor penale. ◊ Judecător de instrucție = (în unele țări) magistrat însărcinat cu cercetarea cauzelor penale. – Din fr. instruction.

INSTRÚCȚIE s.f. 1. Învățătură, știință căpătată în școli prin învățare, prin studiu organizat; instruire. 2. Pregătire practică a militarilor, totalitatea exercițiilor militare practice făcute în vederea deprinderii mânuirii armelor. 3. (Jur.) Fază procedurală în desfășurarea proceselor constând în adunarea și cercetarea probelor. [Gen. -iei. / cf. fr. instruction, rus. instrukțiia, lat. instructio].

INSTRÚCȚIE s. f. 1. ansamblu de cunoștințe predate sau căpătate prin studiu organizat; învățătură, învățământ. 2. pregătire a ostașilor în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 3. (jur.) fază procedurală în desfășurarea proceselor constând în adunarea și cercetarea probelor. ♦ judecător de ~ = (în unele țări) magistrat care cercetează cauzele penale. (< fr. instruction, lat. instructio)

INSTRÚCȚIE s. 1. v. învățământ. 2. v. învățătură. 3. (MIL.) (înv. și pop.) mustră, muștruluială, (înv.) ocenie, șmotru. (~ recruților.)

instrúcție (instruire școlară, militară, judiciară) s. f. (sil. -ți-e), art. instrúcția (sil. -ți-a), g.-d. art. instrúcției; pl. instrúcții

INSTRÚCȚIE ~i f. 1) Proces de predare a cunoștințelor și deprinderilor într-o instituție de învățământ; instruire. 2) Activitate de pregătire teoretică și practică a militarilor. 3) jur. Activitate de cercetare prealabilă și de adunare a probelor în vederea unui proces penal. ◊ Judecător de ~ magistrat însărcinat cu cercetarea cauzelor penale. [G.-D. instrucției; Sil. in-struc-ți-e] /<fr. instruction, lat. instructio, ~onis