INSTRUMENTÁȚIE, instrumentații, s. f. 1. Etapă în procesul de creație a unei piese muzicale pentru orchestră, în care autorul repartizează ceea ce revine spre executare fiecărui instrument în parte. 2. Ramură a științei muzicale care se ocupă cu descrierea particularităților instrumentelor. 3. Operație de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese rămase accidental într-un puț de petrol. – Din fr. instrumentation.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INSTRUMENTÁȚIE s.f. 1. Etapă în procesul de creație a unei piese muzicale pentru orchestră, în care autorul repartizează ceea ce revine fiecărui instrument în parte. ♦ Ramură a muzicii care se ocupă de descrierea particularităților fiecărui instrument. 2. Extragere a unei unelte sau a unei piese rămase din întâmplare într-un puț de petrol. [Gen. -iei. / cf. fr. instrumentation].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INSTRUMENTÁȚIE s. f. 1. repartizare a sonorităților unei compoziții orchestrale pe diferite instrumente; orchestrație. 2. ramură a muzicii care studiază posibilitățile tehnice și expresive ale instrumentelor muzicale. 3. ansamblu de instrumente sau de aparate care echipează o instalație (de rafinare). (< fr. instrumentation)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
INSTRUMENTÁȚIE s. v. orchestrație.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
instrumentáție s. f. (sil. -ți-e), art. instrumentáția (sil. -ți-a), g.-d. art. instrumentáției; pl. instrumentáții, art. instrumentáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
INSTRUMENTÁȚIE ~i f. Mod de aranjare a unor grupuri de instrumente într-o orchestră pentru executarea unei piese muzicale; orchestrație. /<fr. instrumentation
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink