Dex intitulare

INTITULÁRE, intitulări, s. f. Acțiunea de a (se) intitula și rezultatul ei; titlu, nume. [Var.: (pop.) întituláre s. f.] – V. intitula.

INTITULÁRE s.f. Acțiunea de a (se) intitula. [< intitula].

INTITULÁRE s. v. denumire, nume, numire.

intituláre s. f., g.-d. art. intitulării; pl. intitulări

INTITULÁ, intitulez, vb. I. Tranz. A da, a pune un titlu unei scrieri; a numi într-un anumit fel pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A purta un titlu; a se numi. [Var.: (pop.) întitulá, vb. II. – Din fr. intituler, lat. intitulare.

ÎNTITULÁ vb. I. v. intitula.

ÎNTITULÁRE s. f. v. intitulare.

A INTITULÁ ~éz tranz. (cărți, articole) A înzestra cu un titlu; a numi. /<fr. intituler, lat. intitulare

A SE INTITULÁ se ~eáză intranz. A purta un titlu; a se numi. /<fr. intituler, lat. intitulare

INTITULÁ vb. I. tr. A da un titlu (unei cărți, unei lucrări etc.). ♦ refl. A-și lua, a-și da un titlu. [P.i. 3,6 -lează, var. întitula vb. I. / < fr. intituler, cf. lat. intitulare].

ÎNTITULÁ vb. I. v. intitula.

INTITULÁ vb. I. tr. a da un titlu (unei cărți). II. refl. a-și lua, a-și da un titlu. (< fr. intituler, lat. intitulare)

INTITULÁ vb. v. supranumi.

intitulá vb., ind. prez. 1 sg. intituléz, 3 sg. și pl. intituleáză